Treceri

Cum trecem noi unii pe lângă alţii,
fără să ne atingem măcar cu o mână de aer
şi doar respirăm cu aceiaşi plămâni
aceeaşi atmosfera de oameni
grăbiţi într-un sens.

Cum trecem noi unii prin alţii,

fără urme adânci,
de parcă ne-am juca de-a viaţa altora
şi doar murim încet aceeaşi oră
cu secundele ei inegale, repetate atât de 1a fel.

Cum trecem noi înşine,

nevăzându-ne,
decât prea târziu,
cu mirare.

Octombrie

Lună de cumpănă,

partea mea dreapă e în eclipsă,

jumătate e noapte

şi se simte o lipsă

de fluturi şi de femei.

Din proprie iniţiativă

felinarele fac risipă de energie,

liniştea e violată de câini,

specialişti în astronomie

şi alte persoane nocturne.

Chip suspendat

în octombrie cu parâme de apă,

cu un ochi obosit,

fără pleoape, caut,

poate se-ascunde în el

jumătatea mea stângă de noapte.

Celei ce pleacă, rămânând

Când stai întinsă, suplă şi nervoasă,

de parcă vii, de parcă ai vrea sa pleci,

săgeţi înfigi în ţinta mea domoală,

meteahnă moştenită genetic de la geţi.

Mi-e somnul otrăvit de lungi cuţite verzi

şi ochiul peste ierburi mi-e de-a dura,

ca un fachir nebun printre scaieţi,

pe unde îţi ghicesc zâmbind făptura.

Şi nu mai ştiu de pleci sau de rămâi,

supusă unui gând de sublimare

şi dacă, jubilând, senatul ierbii

va hotărî, sau nu, să mă omoare.

Portret

Avea pe trup zăpada caldă

şi-n ochi răceala verde-a ierbii

şi fără frunze păr avea

şi o curtau doar cerbii.

În glasul ei se alina,
cântând, o mare calmă
şi palme umede avea
şi mă ţinea în palmă.

Nu mai ştiam decât că sunt
un zeu hermafrodit,
de hidromel, sărutul ei
mă nemurea în mit.

Şi mai avea a picioare lungi,

doi stâlpi de catedrale

şi pântecul curbat visând

iubiri universale.

Nu mai ţin minte dacă eu

o zămislisem, poate,

sau eram doar născutul ei

din multele-i păcate.

Ipoteze

Ia să-mi spui, dulce ispită,

când te caut şi nu eşti,

te-a furat cumva vreo minte,

să te-ascundă în poveşti ?

Sau îmi hoinăreşti aiurea,
printre fluturi, ochii tăi
s-ar ascunde de minune,
dacă nu ar fi prea răi.

Şi de n-ar fi prea fierbinte,

trupul tău din miez de măr
l-ar putea muşca poetul,
otrăvindu-se de dor.

Când te caut şi nu eşti,

ia să-mi spui, dulce ispită,
te ascunde vreun poem
sau eşti numai rătăcită ?

Poem straniu

În parc e frig şi stau la pândă
ca nişte cerbi încremeniţi, copacii,
coroanele-şi ascut în vânt şi gem
de plictiseală, aşteptând gonacii.

Poate că vânătorii de copaci
se-ascund în noapte şi ascut topoare,
în minţi aprinse plănuind subtil
să iasă mai târziu la vânătoare.

Dar nu mai vine nimeni şi se face
un fel de vid între copacii supli
şi nopţile, un fel de gropi adânci
de nu mai ai cu ce să le mai umpli.

Iubito!

Iubito ce alene treci
pe iar căzutele poteci
din visele cu ape reci,
te uită înapoi şi spune,
poate privirea să-ţi adune
alunul verde cu alune?

Că eu m-aş face un alun
din coaja fructelor să sun,
să fiu un vegetal nebun
şi verde şi subţire, deci
cum numai tu să mă întreci,
iubito, ce alene treci.

Timp liber

Mi se pare-n piramide
s-au uitat cândva clepsidre
care jinduie nisipul
caravanelor fierbinţi.

Întrebaţi-i pe părinţi,
dacă lângă ornice
au lăsat habotnice,
inimi tari, magnetizate.

Nu se ştie, din păcate,
cu precizie, secunda
oare cât nisip cuprinde
şi minutul câte dune.

Cine poate să adune
şi ce rost ar avea suma
plină ochide numere -
nimeni nu-i să numere.

Întrebaţi-i pe părinţi,
dacă ei au fost cuminţi
şi au numărat secunde,
oare, cum anume, unde?

Poem acvatic

Când marea potecă-mi era,

bătută de tălpi de vapoare,

la coasă plecam pe sub ea,

la coasă de iarbă de mare.

Băteau nişte clopote acut,

în vechi, scufundate carene,

peşti cuminţi ieşeau la păscut,

îndemnaţi de mândre sirene.

Ce lumini pe inversul cer,

se-aprindeau în stele de mare,

ce de aştri cu statut efemer,

de meduze lent căzătoare.

Un lup de mare urla,

prefacut, la peştele lună,

încet când acesta trecea

şi nu mai voia să apună.

Alene şi timpul trecea,

la coasă de iarbă de mare,

când marea potecă-mi era,

bătută de tălpi de vapoare.

Primăvara la Galaţi

Ploaie care plouă bine

efemerele rubine

înecate-n Dunăre.

Sălcii foarte plângătoare

trec pe malurile care

se pătrund de Dunăre.

Neperechi, perechi de umbre,

toate jumătate sumbre,

vin atent la Dunăre

Să-şi închipuie vapoare,

deocamdată prea uşoare,

lunecând pe Dunăre.

Şi uitând mereu să moară

la Galaţi, o primăvară

mi se scaldă-n Dunăre.