Multpreafrumoaso, când
te-aştept
în spaţiul gol ca o idee,
de ierburi şi de orhidee,
îmi sar secundele din piept
şi se transformă în lăcuste.
Aceste suple balabuste
cu foamea frunzelor în gât
mă duc în starea de încât
îmi zboară ochii după fuste
şi nu numai atât.
Din beregată-mi fuge acut
un strigăt surd către culoare,
îmi pleacă mâna după soare
ca orbul după mut
şi sunt sublim şi muritor.
Iar nervii degetelor mor
electrizaţi când te ating,
cu vârful pleoapelor mai ling
doar traiectorii de cocor,
ce mi se culcă lin la piept.
Şi e păcat şi nu e drept,
cu ierburi şi cu orhidee,
în spaţiul gol ca o idee
să-mi sară clipele din piept,
multpreafrumoaso, când te-aştept.