Dor

Palma gândului atinge
epiderma ta fecundă,
floarea cerului ce ninge
coapsa dealului, rotundă,

pletele nepieritoare,
blândă fruntea ta boltită,
gura cea aromitoare,
inima nemărginită.

Și simțindu-te întreagă,
de din Sud de tine, Doamnă,
sărut cu supunere
ochiul tău de Mare Neagră,
mâna ta de Dunăre.
 

Retro

Anii mei cu forme monotone
ca niște cutii de chibrituri,
zilele, cu fosfor
la capătul dinspre dimineață,
au ars.

A rămas, în chip de blestem,
iluzia focului,
ca un cuvânt consumat
de prea multe rostiri.
 

Lamentații

Ascultă, Doamnă, cum se lasă

în suflet frigul şi mai cum

pe ape trec corăbii albe

cu aripile lungi, de fum.

Ascultă, Doamnă, lungul strigăt

de agonie-n care moare,

întârziată, singulară,

ultima mândră migratoare.

Ascultă Doamnă cum ascult
văitatul lung al neputinței
iubirii pe un termen lung
și amăgirile dorinței.

Ascultă, Doamnă, mai atent,

lugubre simfonii de toamnă

se-aud la porţile Cetăţii

şi poţi să plângi, iubită Doamnă.

Accident

Te-am dezlegat

neştiind a fi fost în lipsă de tine,

până atunci,

şi un timp a fost bine.

 

Dar, uite, tocmai aici

Trecea, neobservată, greşeala,

tu pătrunseseşi în mine,

și între timp am uitat că mai eşti.

 

Te-am dezlegat neştiind

că voi rupe din mine

şi acum locul tău sîngerează mirat,

de parcă s-ar întîmpla o eclipsă de sine.

 

Și tare mi-e teamă că acum,

toata povestea aceasta banală

seamănă foarte bine cu o moarte,

a mea, prin sinucidere.