Surpare

S-a surpat ceva în mine,

astăzi bietul meu actor

a jucat mai mult şi fără

cascador interior.

Mi se pare că o coastă,

din armura lui de os,

a plesnit sau poate vreun

organ mai găunos.

Şi s-a dărâmat săracul

turn de fildeş unde ori

mă ascundeam de mine

ori de tine uneori.

S-a surpat ceva în mine,

doctorii în demolări

îmi vor arunca molozul

sentimentelor prin gări,

Unde trenuri mortuare

nu aşteaptă altceva

decât poate să îl care

undeva, altundeva.

Evocare

Arunca priviri concise

lumii care se albise,

nu de neculoare multă

ci din cauză de timp.

Şi era un anotimp

incolor şi insipid

şi un timp fără motiv

pentru un copil major.

Nu trecuse nici un nor

peste ochii lui solari,

în afară de furtuna

întrebărilor "de ce".

Şi mai nu e şi mai e

se-ntorcea să îl frământe

câte un pârâu de munte

cu pietrişul lui cu tot.

Dar îl traversa înot,

cu privirile alunii,

urmărit de amintirea

păstrăvilor purpurii.

Aventurii durdulii

arunca priviri concise,

dar din cauză de  timp,

(nu de neculoare multă)

lumea toată se albise.

Spaţiu sucit

Spaţiul s-a sucit într-un fel,

în el sunt la modă cuvintele

drepte ca nişte săgeţi

dedicate,

asta-mi aminteşte  de  geţi,

unor zei obosiţi.

Iată-mă, deci îţi vorbesc

drept şi verde şi acum:

De ce mi te învârți

în spaţiul acesta sucit,

pasăre de noapte,

răpitoare

cu unghii pictate greşit!

Baladă

Şi de-o fi să fie aşa,

ucide-mă, doamna mea,

cu o frunză de arţar

luată din cuaternar.

Şi cu dunga ei dinţoasă,

ascuţită ca o coasă,

umbra mea să o loveşti,

să mă poate lecuieşti

de iubirile meschine

pentru alte, pentru mine.

Şi de-o fi sa fie aşa,

ucide-mă, doamna mea,

dar să mă omori uşor

în cuţite de mohor.

Să-mi răsară din priviri

iarbă verde, trandafiri

viermuiţi de-un soi de vânt

fără urmă pe pământ

şi atent, pe spinii lor,

să mă răstigneşti uşor.

Şi de-o fi,

aşa să fie,

doamna mea

şi doamnă mie.

Expectativă

Multpreafrumoaso, când te-aştept

în spaţiul gol ca o idee,

de ierburi şi de orhidee,

îmi sar secundele din piept

şi se transformă în lăcuste.

Aceste suple balabuste

cu foamea frunzelor în gât

mă duc în starea de încât

îmi zboară ochii după fuste

şi nu numai atât.

Din beregată-mi fuge acut

un strigăt surd către culoare,

îmi pleacă mâna după soare

ca orbul după mut

şi sunt sublim şi muritor.

Iar nervii degetelor mor

electrizaţi când te ating,

cu vârful pleoapelor mai ling

doar traiectorii de  cocor,

ce mi se  culcă lin la piept.

Şi e păcat şi nu e drept,

cu ierburi şi cu orhidee,

în spaţiul gol ca o idee

să-mi sară clipele din piept,

multpreafrumoaso, când te-aştept.