Inima mea, breloc în mâna ta, Iubito,
E găurită într-un loc plăpând
Și sângerează noaptea de un gând,
Inima mea, de tine obosită.
Nici vorbele, ca plasturii pe ea,
Nici terapia intensivă a gurii
Nu au efect și e contra naturii,
Inima mea, de tine siluită.
Și cine să mă ducă în ispită,
Cu gustul dulce otrăvit al gurii,
Și cu durerea fină a mușcăturii
Din inima de tine părăsită.
Ascultă deci, Iubito, cum ascult
Urletul lung al neputinței mele
De lup bătrân îmbătrânit în rele
Și cord amanetat pe termen lung.
