duminică, 12 februarie 2023

Schimbare

Iubito, iar se schimbă anul,

se schimbă o intenţie de timp,

nu simţi minciuna gestului acesta,

premeditarea ăstui anotimp?

 

Ceasornicele anului, de mult,

îşi varsă orele pe la ceasornicari,

se-ntorc clepsidrele cu josu-n sus

şi timpul e vândut de nisipari.

 

Iubito, să ne dăm la reparat

organele iubirii absolute,

adică arcul frunţii şi curbura

tâmplei desenând circumvolute.

 

Şi să ne străduim să fim exacţi,

tu, ora principală, eu, minutul,

cu trupuri căutându-se şi limbi

străine, nedeprinse cu sărutul.

 

Iubito, iar se schimbă anul,

se schimbă o intenţie  de timp,

nu simţi minciuna gestului acesta,

premeditarea ăstui anotimp.

Niciun comentariu: