Şi nu ştiu de ce, uneori,
mi se face sete ca unui alcoolic,
de lacrimile tale pure
distilate între lumină şi
întuneric.
Şi simt cum mă îmbăt
o data şi încă o dată
şi nu-mi mai ajunge această apă,
nu-mi mai ajungi tu
şi nici eu nu-mi mai ajung
pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu